Odată cu corporatismul, în România a crescut numărul afecţiunilor psihice. Mai rău, la cum ştiu corporatiştii să aşeze birourile, nici să tragi o băşină liniştit nu poţi. N-ai cum să-i mai dai drumul pe şustache.
Era mai bine pe vremuri, când luai o scândură sau o ţeavă la spinare şi te plimbai prin fabrică ca şi cum ai fi avut de treabă. Ştiau ei colegii... Deseori se întâlneau unul cu ţeava, altul cu scândura.
La mine la serviciu se fumează afară. Deci, fumam la scrumieră şi am auzit că se deschide uşa de la etajul unu. Au şi colegii de sus o ieşire, cu un padoc – grilaj de fier şi o scară. Trebuie să te fereşti de sub grilaj, altfel iei scrum şi altele în cap.
Nu am ridicat privirea să văd cine era, pentru că odată am dat cu ochii de subfusta unei colege şi m-am învăţat minte.
Nu am mai apucat să trag un fum că mi-a sărit ţigara în mâna cealaltă. O băşină infernală s-a dezlănţuit deasupra mea, scorojind vopseaua de pe scări. Era un domn. Cât o/le ţinuse săracu’? Cât se chinuise? Ce furie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu