Gura infractorului adevăr grăieşte

Zona Gării de Nord din Bucureşti nici prima, nici ultima frontieră. Dar e o pepinieră de puşcăriabili, cărora nu le e jenă să vorbească în public de zăngănitul metalelor de celulă.

Ca una în metrou: „Au venit azi-noapte, mă, ce nu-nţelegi?! Era unu’... Ne-au luat pe toţi... Ce dracu’! Era 16 în cameră... Ăla a ajuns la puşcărie... Sunt vinovată eu că l-am trimis acolo... Gabori... Acu şi dacă face pârnaie... Să mor eu..."

Şi am coborât la Victoriei.

Gipsi food

Prânz. Maşina 137. Se făcea că pe la Cişmigiu urcă o familie ideală de ţigani romanizaţi. El – între 30 şi 40, ea – la fel, el-copil – răsărit pe la 8 ani, ea-copil – o zâmbăreaţă cam de 4 ani.

Am spus romanizaţi pentru că adulţii au bârfit despre averile cunoscuţilor în româneşte. Ceea ce nu s-au sfiit să facă imediat după ce au ocupat cele patru scaune poziţionate faţă-n faţă.

O doamnă, sprijinind bara de lângă ei, o vede pe mucoasă că intră într-o ciocolată ca în brânză şi îi întrerupe pe mojici:
- Da’ nu e prea dulce?

Mojicul-cap de familie o linişteşte:
- Ah, nu, că a mâncat o şaorma şi...