Prânz. Maşina 137. Se făcea că pe la Cişmigiu urcă o familie ideală de ţigani romanizaţi. El – între 30 şi 40, ea – la fel, el-copil – răsărit pe la 8 ani, ea-copil – o zâmbăreaţă cam de 4 ani.
Am spus romanizaţi pentru că adulţii au bârfit despre averile cunoscuţilor în româneşte. Ceea ce nu s-au sfiit să facă imediat după ce au ocupat cele patru scaune poziţionate faţă-n faţă.
O doamnă, sprijinind bara de lângă ei, o vede pe mucoasă că intră într-o ciocolată ca în brânză şi îi întrerupe pe mojici:
- Da’ nu e prea dulce?
Mojicul-cap de familie o linişteşte:
- Ah, nu, că a mâncat o şaorma şi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu