Obişnuiesc să ascult muzică la MP3 player în intervalul pe care mi-l petrec între casă şi hală prin mijloacele de transport în comun.
Un copil tuciuriu şi negru de jeg intră într-un vagon de metrou moştenit de la Ceauşescu. Ţine în braţe un căţel, care doarme cu burta în sus şi i se vede puţulica. Agăţat de un deget al puradelului se bălăngăne un covrig cu cele mai mari găuri pe care le-am văzut vreodată la un sul de cocă prăjită.
A început să pună placa şi îi vedeam gura cum se mişcă, căutând bunăvoinţa pasagerilor. Mi s-a făcut milă de el, dar nu i-am dat nimic. Cu toate puterile mele, le-am dorit mulţi ani de puşcărie părinţilor. Dacă se poate, mi-aş dori chiar să moară după gratii: el - după ani de purtat fuste şi machiaj, ea - după muncit zi de zi la câmp.
Povestea e tristă, ştiu, dar a înseninat-o tot ăsta micu'. Cum Ulrich a lăsat pentru o clipă tobele nemişcate, am reuşit să prind una dintre replicile copilului: "D-aţi un ban, să iau şi eu lapte lu' ăsta micu!"
Da - pentru că sigur se gândeşte cineva - avea şi surori, şi fraţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu